Plantele cu continut de ulei esential, sau esentele parfumate/aromate ale lor, sunt folosite inca din antichitate (India, China, Egipt) pentru ingrijirea corporala, tratamente medicale, ritualuri religioase, seductii, stoparea epidemiilor sau la imbalsamare. Cu ocazia sapaturilor arheologice din valea raului Indus au fost descoperite „instalatii de destilare” din teracota si recipienti de parfum, datand din 3000 i. Hr. Aceasta inseamna ca in urma cu 4-5000 de ani, anumite civilizatii foloseau nu numai plantele cu continut de ulei esential, dar si distilatele (extras bogat in continut de ulei esential) acestora.
Uleiurile si rasinile parfumate au ajuns din Orient in Peninsula Araba iar de acolo pe teritoriile mediterane ale imperiului grec sau roman cu ajutorul negustorilor.
Utilizarea uleiurilor esentiale in Europa medievala, a aparut prima data in Spania, apoi in Franta de sud, iar in cele din urma s-a raspandit pe tot continentul. Manastirile au practicat la cel mai inalt nivel productia de plante medicinale sau cu continut de ulei volatil. Odata cu dezvoltarea industriei chimice si farmaceutice (mijlocul secolului 19), folosirea la scara larga a plantelor medicinale si a celor aromate, a pierdut din importanta. Dupa o pauza de aproape 100 de ani insa, oamenii au realizat si a recunoscut ca efectele substantelor naturale din plante – printre care si uleiurile esentiale – nu pot fi inlocuite cu alte produse.